Traseu de iarnă în Iezer Păpușa

Există ture pe munte care ies exact cum au fost planificate: liniștite, previzibile, perfecte pentru poze. Și există ture ca asta, în care muntele decide să-ți ofere un pachet complet: peisaje superbe, zăpadă în toate stările ei de agregare și o întâlnire cu… rezidenții permanenți ai pădurii.

Pentru că era o zi de sâmbătă frumoasă, prognoza meteo era favorabilă, am hotărât să facem o tură în Munții Iezer-Păpușa și anume Vârful Păpușa. Am plecat pe șoseaua asfaltată spre Cabana Voina, cu gândul să „furăm din brânză”: să urmăm poteca forestieră dintre Cabana Voina și Cabana Cuca cu mașina, pentru a mai scurta traseul. Dar nici nu am trecut bine de Cabana Voina și drumul era complet acoperit cu zăpadă înghețată. Soarele topise zăpada, iar noaptea înghețase bocnă. Așa că am lăsat mașina puțin mai sus de Cabana Voina și am plecat pe jos cu un entuziasm de parcă urma să cucerim Himalaya, nu doar Păpușa.

Soarele deja strălucea, deși încă era dimineață, cerul era senin, iar noi eram convinși că va fi o tură „lejeră”.

Și ce să vezi? Că nu a fost deloc.

Pentru că ne cam chinuiam să mergem pe gheață, am scos colțării din rucsac și ni i-am pus, așa că până la Cabana Cuca totul a mers ca uns. Înclinare mică, ritm bun, glume multe. După ce am trecut de Cuca a început urcarea serioasă, tot bucurându-ne de cât de frumos lumina soarele pădurea. Am dat jos și polarele, așa că plini de entuziasm și tot admirând razele soarelui, am ajuns în gol alpin.

Foamea începuse să se facă simțită, așa că am scos din pachet câte un sandwich, am mâncat și am plecat mai departe. La Șaua Grădișteanu a ridicat Dan și drona, pentru că deja peisajele frumoase ale crestelor înzăpezite începeau să se vadă. Dinspre Vârful Găinațu au apărut mai mulți câini veseli care ne-au însoțit.

Atunci când urci spre Vârful Păpușa, urci, tot urci și nu vezi vârful, așa că la un moment dat, din cauza oboselii, a căldurii — pentru că era o zi de iarnă cu soare dogoritor — mi s-a făcut rău. Mi-am tras puțin sufletul, am băut apă și am plecat mai departe. După aproximativ 5 ore de mers am zărit vârful. Parcă toată oboseala îmi trecuse.

Sus, pe Vârful Păpușa, a fost momentul acela magic în care uiți de tot: doar creste albe, liniște și un orizont care părea să se întindă până în altă lume. Am admirat Munții Făgăraș, Piatra Craiului, Bucegi, Leaota. În depărtare se vedeau și Munții Ciucaș, Postăvaru.

Ne-am simțit ca niște mici exploratori care au reușit ceva măreț. A durat fix până am început coborârea.

Zăpada, care la urcare era înghețată, s-a transformat într-o combinație de făină și apă. Fiecare pas era o loterie: ori stăteai pe loc, ori te afundai până la genunchi. Ritmul nostru s-a transformat din „hai că merge bine” în „hai că… nu mai pot ieși din zăpadă”. La un moment dat, piciorul mi-a rămas prins în zăpada udă, ca într-o menghină. A fost nevoit Dan să sape în zăpadă ca să pot scoate piciorul.

Când am ajuns din nou la pădure, m-am bucurat enorm, pentru că aici nu dogorise atât de tare soarele și am putut pune din nou colțării ca să putem coborî.

Dar partea cea mai interesantă ne aștepta între Cabana Cuca și Cabana Voina. Deja trecuse de ora 4 și începea să se lase ușor-ușor întunericul. Mergem noi liniștiți, visând la mâncare și la încălțări uscate, când… surpriză! Doi ursuleți fix pe potecă. Am încremenit. Îi zic lui Dan, iar el zice: „Nu sunt urși, sunt câini.” Ceee? Când apare și ursoaica. A apărut ca un personaj secundar într-un film de aventuri, doar că noi eram protagoniștii nepregătiți pentru asemenea personaje.

Când am ajuns la mașină, eram obosiți, uzi, dar fericiți.

O tură dificilă:

• cu 20 km de zăpadă și gheață,

• cu aproximativ 1500 m diferență de nivel,

• cu 9 ore de mers cu tot cu pauze: 5 ore urcare, 4 ore coborâre.

Am rămas calmi — sau cel puțin am încercat să părem calmi — am rămas pe loc, păstrând distanța, am pregătit spray-ul de urs și am lăsat familia de urși să-și vadă de treabă. Ei au plecat în pădure, ursoaica în față, ursuleții după ea, noi am plecat mai departe pe potecă, cu pulsul peste limita legală.

A fost o tură completă: frumoasă, solicitantă, cu un strop mai mare de adrenalina și cu o poveste pe care o vom spune mult timp de acum înainte.

În Iezer–Păpușa nu te plictisești niciodată. Muntele are grijă de asta.